Nu a fost Deja Vu, a fost Maria Antoaneta

Din nefericire, dintr-un ghinion stupid (se epuizasera biletele pentru reprezentatia de la 20.00 pentru Deja Vu) am ajuns sa intram de la ora 22.15, dupa 2 beri pe nemancate, la filmul mai sus mentionat, Maria Antoaneta. Bad move, very bad move.

Un film mai degraba artistic, de “atmosfera”, cadre ample pe detalii vestimentare, arhitectonice si culinare, surprind bine culoarea epocii respective.

Muzica e confuzanta, sparge cadrele care infatiseaza o caleasca la plimbare prin parcul Versailles cu un post-modern-psihedelic-punk. Mie mi-a placut viziunea regizoarei, colegelor mele nu, ata ete.

Povestea unei fetite ajunse regina la 14 ani este captivanta, din pacate povestea Sofiei Copolla nu m-a convins. Nu prea are suflu, actiunea e destul de plata, liniara si am vazut o gramada de adormiti in sala. Sa fi fost ora destul de tarzie pentru un film de miercuri (am ajuns la 1 dimineata acasa), sa fi fost filmul sforaitor?

Oricum am ajuns acasa cu scobitori sub pleoape ca sa le pot sustine si mentine deschise, cu regretul ca n-am avut un Deja Vu cu Denzel Washington si cu o placuta cu nota 6.00 ridicata pentru filmul Sofiei. Si nu e ca in sistemul notelor de la patinaj.

E un film de vazut, dar acasa, fara bani aruncati aiurea pe belet, pe taxi si la o ora rezonabila.