Un uikend de 300, cei 300

In miros de pui la rotisor, umplut cu cele mai aromate legume pe care le-am putut gasi in supermarket, cusut cu cea mai mare grija si uns din belsug cu ulei pentru un bronz uniform in cele 300 de grade ale cuptorului ce-i oferea gazduire (provizorie, ce-i drept), de cartofi copti, presarati cu tarhon si praf de usturoi si stropiti din belsug cu sos de smantana tot cu usturoi, sa moara toti vampirii din Salajan:))), ei bine, in toate aceste arome care faceau noaptea sa roseasca si sa saliveze de pofta, am petrecut sambata seara meciul Romania-Olanda si, cu un scurt intermezzo de haleala, vizionarea filmului 300 – Eroii de la Termopile. A meritat, fiecare bucatica din cei 300:))) toate pachetelele lor de primavara:)). Am invatat multe, pe langa faptul ca de pe stanca spartana lucrurile se vad cu totul altfel.

Nu e cel mai deep film, nici nu cred ca si-a propus sa fie, nu e decat un moment istoric si atat, dar e bine regizat, foarte bine ajustat pe calculator, efectele sunt reusite, nu spectaculoase, gen Stapanul Inelelor, dar ok.

Una peste alta, la ora 3 dimineata descopeream valorile camaraderiei de arme, al onoarei si al curajului de a sta in picioare, nu in genunchi (desi pozitia asta are si ea farmecul ei:))).

Am plecat acasa dimineata devreme, in strigate de lupta si urari de mai bine din parcarea blocului, dar am plecat cu un good feeling care inca persista, nu m-a parasit dupa 2 zile de munca dementa la birou.

Scriu acum, desi usor tardiv, pentru ca mi-a fost imposibil sa gandesc si altceva in afara de costuri, meeting-uri si brainstorming-uri extenuante, dar inca scriu, inca imi amintesc, inca imi doresc ca in fiecare zi sa fie sambata, sa nu ma simt robo si singura in haosul general, sa gatesc cu prietenii si sa-mi toarne inspiratie dintr-o carafa vesnic plina.

A fost uikend, au fost 300, or sa mai fie!?!