Daca nu mai pot nu inseamna ca nu mai vreau

Am avut niste zile si niste saptamani demente lately, parca a innebunit toata lumea, toti vor repede, vor acum sau mai bine, vor ieri:)). Opriti lumea vreau sa coborrr. Colegi in concediu si treburi de rezolvat in toate directiile. Ploua cu task-uri si job-uri noi si vin si curg si nu se mai opresc niciodata, ca bolovanul lui Sisif care nici macar nu se mai oboseste sa urce, stagneaza la baza.

Nu mai am timp sa ma dezmetecesc, umblu nauca, fac treaba din instinct, instinct de conservare, de supravietuire sau asa, pur si simplu, ca asa mi se pare mie bine la momentul respectiv. Ma simt ca un cobai care se invarte bezmetec pe rotita, in cusca lui cu gratii transparente, asta asa, ca sa-i dea iluzia libertatii in captivitate.

Nu mai scriu, am uitat cum se face, citesc din ce in ce mai rar, uit unde imi pun cartile, mananc robotizat, dar n-am uitat sa gatesc (ultima isprava culinara sunt niste frigarui, mi-au iesit ca-n visele lui Gargantua:))) 

Despre inima…bate, inca bate, fara drept de apel si fara scapare.

Miercuri seara ma asteapta o masina, 3 prieteni si un drum spre Vama, cea fara de pereche.. Plec, incerc sa le rezolv pe toate si daca nu reusesc o sa le las vraiste si tot plec. Asta ca sa nu uit in ultima instanta si cum e sa traiesc.

Nu stiu daca toate astea au vreo finalitate dar ma rog pentru vreme buna, bere rece si nisip curat.

Si daca nu mai scriu nu inseamna ca nu mai vreau, iar daca nu mai rad nu inseamna ca nu ma amuz si daca nu mai pot nu inseamna ca nu mai vreau.

O sa stiti cand m-am saturat pentru ca atunci o sa va scriu din Havana, primul sezlong pe dreapta, cel cu 2 sclavi nubieni la capatai, langa paharul aburit de mojito:)))