Scurta poveste a unui om sfarsit

Cine nu crede ca se poate muri din dragoste, ori a trait degeaba, ori  e gol pe dinauntru. Ori e deja mort din alta cauza, ce logica stupida.

Am murit azi din iubire, din prea multa iubire de aproape si din prea putin return of investment, if you know what I mean.

Nu va scriu din rai, iad sau purgatoriu, sunt tot aici in everyday hell called life, insa ma simt ca si cum as fi plecat dintre cei vii, fara puls, golita de tot sangele si eviscerata complet.

E ingrozitor sa nu poti dormi o noapte intreaga gandindu-te unde ai gresit daca n-ai gresit, de ce ti se intampla asta cand tu traiai cu iluzia fericirii supreme, cu gandul ca iubesti si esti iubit inapoi…

Si atunci totul se darama brusc, cu zgomot de lemn putred, tavanul ma apasa pe piept, sangele imi biciuieste tamplele, lumea mea asa cum o stiam pana azi dispare.

Ca m-a inselat nu e poate cea mai mare tragedie, dar ca nu ma mai iubeste…ei intr-adevar, certitudinea ca nu ma mai iubeste poate constitui un bun motiv de sinucidere din dragoste.

Toti copacii au inflorit, e o orgie de culori si de petale inlantuite parca intr-un unic orgasm al primaverii. Si mie mi s-a uscat sufletul ca o creanga retezata si lasata in tarana, biet ciot invalid.

E ironic cum toata lumea se pregateste de Inviere si eu simt nevoia sa-mi sap mormantul, cat mai adanc si cat mai repede.

Cand a inceput totul mi-am spus ca o dragoste prea mare poate sa ucida, dar n-as fi putut trai cu mai putin de-atat. Asa a inceput totul, ca intr-un vis. Ce pacat ca finalitatea oricarui vis e inevitabila trezire.  As prefera sa nu mai fiu nevoita sa deschid ochii niciodata. Si sa nu uit nimic, niciodata.

Asta sa fie blestemul meu, sa traiesc dar sa fiu dead inside si sa nu pot sa uit, sa imi aduc aminte fiecare bucatica din tine, din noi, din…This love

May I rest in peace, in the beloved memory of you!