All the sadness in the world

Asa simt uneori, out of the blue, cum ma cuprinde volens-nolens, toata tristetea si apasarea lumii intregi.

Merg pe strada si ma dor piciorusele schioape ale cateilor vagabonzi, mainile tremurande cu un chistoc de tigare infipte intre degetele murdare trimise la cersit, bolile batranilor care se intorc cu plasa goala de la farmacie si cu un nod in gat de la obida inghitita silit, in fiecare zi chinuita a vietii lor de nobody’s parent.

Mai mult ca oricand le vad fara sa ma fortez sa ma uit, le simt fara sa ma traga nimeni de poala rochiei, ma afecteaza mai mult decat un simplu tremur si o strangere de inima. Si mai mult ca oricand as vrea sa pot face ceva, cat de mic, dar sa incep de undeva, sa pun si eu prisosul meu in slujba binelui.

All the sadness in the world… and nothing to do about it?

Sunt o gramada de oameni cu suflet de aur care au gasit puterea sa faca, la inceput putin. Insa le-a facut Dumnezeu darul minunat de a intalni alti oameni cu inima buna si putinul lor s-a inmultit ca painile si pestii Mantuitorului.

Primul exemplu care-mi vine in minte este GIA

Insa sunt sigura ca sunt mai multi. Si imi doresc sa fie mai multi.

Caci daca n-ar exista astfel de oameni, cuvinte ca daruire, voluntar, caritate, iubire de oameni si grija fata de animalutze n-ar mai fi fost inventate si folosite, iar lumea asta, asa cum bine-o stim, ar fi fost un loc cu mult mai trist si mai urat decat ne-am putea-o imagina vreodata.

Concluzia mea; sadness ends when you start reacting, when you start careing, when you start…