Despre bunul gust al vietii care se-nvecheste peste noi…

…ca-ntr-un butoi de lemn de cires care imi cuprinde intre cercuri trecutul tulbure, tamplele grele, gandurile marine esuate trist pe-un mal de vise intrerupte, tristetile dulci-amarui… si toate celelalte gusturi pe care am invatat sa le simt pe limba sufletului meu, saracul.

Am constatat astazi, cu usoara mirare de mar necopt, ca au inceput sa-mi placa o sumedenie din lucrurile pe care,3-4 ani in urma, le atribuiam maturilor mei prieteni, cu o umbra de zambet pe sub mustatile din lapte proaspat uscat la coltul gurii. Nu beam vinul sec, caci era prea brutal cu valul meu palatin, nu ascultam Leonard Cohen decat en passant si fara profunzime, nu asteptam toamna sa ma salveze din vara dintr-o data prea lunga. Imi placea parfumul tare al noptilor acidulate de energizant si mix-uri salbatice de triburi barbare. Imi venea bine somnul putin si ramasitele vinetii din baza pleoapelor.

Si cred ca in viata exista o varsta pentru fiecare, unii raman intr-un punct al lor pana la apus, altii nu trec niciodata linia orizontului, iar pe altii ii sperie rasaritul si refuza instinctiv trezirea. Imi pare ca de fiecare data am ramas acolo insa mergand mai departe. Pentru mine constant inseamna in permanenta transformare, consecvent inseamna mereu sub alta forma, ca un element chimic care se preschimba mereu in contact cu aerul. Cu varsta imi schimb mereu si fazele lunii si formele de agregare, ca orice lichid care nu si-a gasit inca recipientul perfect pe care sa-l umple, sa-l intregeasca si sa-l fericeasca intr-o fiinta.

Modestele mele fericiri trecatoare sunt insa mici descoperiri gastro-sentimentale: muzici care imi umplu cerul gurii de parfumuri, licori tari care-mi imbata mintile permanent mahmure, carti interzise, culori de pamant, dichisul nimicului ridicat la rang de arta.

Daca asta inseamna sa imbatranesti atunci ma simt in al noulea cer, in bastonul meu ros de cariile unui trecut prea glorios ca sa mai merite amintit.

Revin asupra randurilor de mai sus, dupa o discutie revelatorie cu prieteni de aceleasi gusturi, caci am gasit si explicatia fiziologica a schimbarilor de perceptii si placeri. Se pare ca gusturile se modifica o data cu varsta, se adapteaza la maturizarea fizica si mentala a indivizilor si iti permit practic sa te rafinezi, ca zaharul brun, in masura in care doresti, desigur.

M-am lamurit cu mine si merg mai departe, in calatoria spre alte gusturi inca nedescoperite sufletului meu.