Viata ca o spada…bleaga
Cine te aude ca lucrezi in advertising crede ca esti super-mega-procopsit , cand colo suntem vai de curul nostru. Bieti truditori pe plantatii aride, slujitori ai perisabilului, producatori de sclipici pentru Marele Nimic.
Ce miraj seducator, ce atractie maladiva ne-a atras ca pe musculite la becul de neon… Dar ce nebunie colectiva inca ne mai tine? Nu imi pot explica de ce nu am taiat inca sforile, de ce nu am rupt inca gardul, de ce trag in continuare ghiuleaua de fier legata de glezna…nu imi pot explica inca…
Daca ar trebui sa am grija de avutul meu cum am de banii clientilor, cred ca as fi devenit deja Rockefeller-ul Olteniei. Daca mi-as fi dedicat toate noptile nedormite, pierdute cu stressul pe umeri si cu morcovul tare al deadline-urilor depasite, infipt transant in locurile moi si umbrite ale chinuitului meu corp…as fi ajuns DJ-ul Universului sau Poetesa Nepereche sau Guy Ritchie al Orasului cu Caruta Sparta-n Fund.
Dar n-a fost sa fie pentru mine, cu naivitate mi-am daruit binele si tihna, cu prostie mi-am prajit ficatii si mai lipseste acum sa mi-i si mananc. Dar ma bazez pe altii binevoitori sa faca prima degustare, de dezgustarea mea nu vreau sa pomenesc.
Ma intorc acum la prezentari, pitch-uri si biciuri. Imi iau lamentarile si mi le bag mototolite in gat, nemestecate, amare si uscate.
Si continui sa merg din inertie pana cand n-o sa mai pot pasi, cu un scut spart, o armura murdara si o spada bleaga, sperand sa pierd inca o data lupta mea cu viata…si tot prin neparticipare.
