Cele mai frumoase flori sunt imortelele, nu-s trandafirii

Daca as putea sa scriu pe masura gandurilor care-mi traverseaza mintile-n viteza, de-as putea sa surprind istoriile si trairile ce-mi populeaza imaginatia, fara sa imi trebuiasca, fizic, timp, maini si tastatura…

Nu am vreme decat sa mor sau sa traiesc, scrisul ramane pending, intr-un perpetuu purgatoriu, prin care reusesc sa trec vremelnic, de temps en temps, in preambulul somnului sau dupa terminarea muncilor indelung  prelungite.

Si asemenei nalucilor care strabat bezna mintii, imi reapare promisiunea nesemnata de a face din scris un mod de viata, o viata. Chiar daca vocatia mea este vorbitul…

Trebuie sa eliberez un compartiment din trenul vietii mele zanatice pentru visat in scris si pentru pregatit de scris…si pentru trait in scris. Cand simti ca ai ajuns la satietate in fiecare zi, fie iti bagi doua degete, prieteneste, pe gat. Fie te opresti din mancat. Sunt inca in etapa in care vreau sa rup grilajul si sa refulez.

Pentru ca aici sunt eu cum imi recunosc doar mie, in scris reinvie animalul meu vesnic tanar si prea-devreme intemnitat, asa am taria de a spune chinurilor si pacatelor ce ma bantuie pe nume. Si poate asa, vreodata, voi gasi taria sa marturisesc, sa imi tai streangul si sa reincep sa traiesc.