The Silver Effie

Vorbele sunt de prisos:)

Campania Snickers – UrbanArena a castigat Silver Effie aseara la gala Effie 2009.

Si dovada…

 

Am o echipa de ciocolata:) and I’m so proud of it!

Cand fusei la Underlondon 3…

…tare bine ma simtii:)

Absolut de bine:))

Back in business

De luni sunt din nou la birou, functionala si cu piciorul recovered.

Nu credeam ca o sa zic asta atat de devreme, dar deja regret concediul, chiar daca a fost unul medical:(

Stiu ca munca l-a innobilat pe om, dar cateodata tare as prefera sa raman simpla si unemployed:)

Arbeit macht frei! My asssss!!!

It’s over when I say it’s over…

…Sau cand se rupe sacul n-are rost sa-l mai peticim. Asta e o vorba pe care o stiu de cand eram copil, de la bunica-mea. Iata ea a implinit 86 de ani si ramane valabila si astazi, la cei 26 ai mei. Asa mi-am dat seama ca ne despart 60 de ani si multa viata, foarte multa viata traita, nu citita, nu povestita, TRAITA!

Mi-am luat astazi la revedere de la ultimul an de job, voi pleca luni din Graffiti cu un CD de poze in buzunarul hainei si cu multi prieteni buni in alt poznar, unul interior, mai ascuns si mai bine cusut. Am ales sa plec din agentia care mi-a fost casa, mama si prieteni, pentru a alege viata:)))

Si nu regret decat oamenii pe care nu i-am mai vazut in tot acest an. Noptile pierdute in powerpoint, meetingurile tarzii si cafelele duble dupa apusul soarelui, povestile neincepute, tequillele nebaute si stradutele nebatute.

Punct. Aliniat. Refresh caci e cazul. Si un mare disk clean up.

Asta pentru ca noile inceputuri au nevoie de nasteri fecunde. Pentru ca trecutul e bun in masura in care e transformat in amintiri placute. Si pentru ca norocul tine intotdeauna cu cei puternici.

E primul post si in egala masura ultimul.

‘Cause it ain’t over ’till it’s over, but it was about time.

Post concediu anima triste

Primul concediu de cand sunt la Graffiti, 10 zile libere, din care aproape 9 petrecute in Viena. Ahhh, Viena, n-as mai fi plecat, n-as mai fi revenit, nu-mi mai revin.

A fost a 2-a tura de Viena de anul trecut din toamna si inca nu sunt pe deplin restabilita la ritmul de munca again, in Bucuresti again.

Azi am fost ca bolnava la birou si mi-e si frica sa ma apuc sa fac ceva de teama sa nu le fac varza, asa cum privesc cu ochii jumatate inchisi de somn si sicktired:)

Pana atunci merg pe …sarma

Change of plans…I did it my way!

Imi place teatrul, imi place foarte mult. Apreciez si cea de-a saptea arta atunci cand e bine facuta, bien misse en scene:))

Si mi-a placut tot timpul finalul neasteptat, chiar si atunci cand moare Romeo, sau cand ramane singur cu insomniile in batista. Scenariile twisted si intrigile sofisticate, schimbarile neasteptate si pistele false mi-au dat de fiecare data satisfactii mai mult sau mai putin intelectuale.

Dar nu mi-am pus niciodata problema ce s-ar intampla daca as fi pusa eu sa aleg finalul desi m-am jucat de-a scrisul de mult prea multe ori. But isn’t it ironic, in the end we are all actors on the world’s stage.

Mai tineti minte ultimul meu post in care imi anuntam plecarea din agentie? Ei bine am plecat. Dar nu unde stiam, nu la agentia cu care agreasem restart-ul in viata de 10 ore pe zi de client service.

A aparut brusc rascrucea, cadrul intermediar cu a doua propunere, intriga ce anticipa derularea unei alte actiuni, change of plan, switch-ul care urma sa schimbe totul.

Mi s-a oferit posibilitatea de a continua totul acolo unde am inceput. Acolo dar nu chiar acolo:))

Stiam toti oamenii si ei ma stiu pe mine. Stiam clientii and the other way around. Oferta asta a venit ca un pahar de sampanie, doar ca in loc sa il fi primit acum 4 luni, acum 1 luna sau atunci cand mi-am dorit cu ardoare sa fiu in Graffiti, a venit chiar cand imi facusem bagajele, imi cumparasem biletul si ma aflam cumva si cu un picior agata de scara trenului.

A fost o discutie pe care multe nopti de atunci am regretat-o. Nu pentru ca nu mi-ar fi convenit, ci pentru ca a stricat finalul asa cum mi-l imaginasem eu. Mi-a plantat in suflet nelinistea, indoiala si atunci am aflat pentru a mia oara ca deciziile nu sunt niciodata usoare, ca nu poti sa pasesti simultan cu ambele picioare pe 2 drumuri separate dar ca lumea apartine celor puternici. Si cei puternici trebuie sa aleaga.

Dupa 3 nopti nedormite am realizat ca daca maurul si-a facut treaba nu e neaparata nevoie ca maurul sa si moara:)) E doar o chestiune de scenariu.

Si am spus DA spunand simultan si ireversibil NU. Am ales cu inima si sper sa nu regret.

Sunt acum in inima Graffiti si bate mai tare ca oricand. Dar stiu in fiecare clipa ca sunt o rotita care o impinge sa pulseze si asta ma face oarecum sa dorm linistita.

Cred ca o sa ma mai duc la teatru, cred ca o sa apreciez infinit mai mult filmele cu final neprevazut. Si cred ca o sa ma trezesc luni dimineata cu un chef nebun de munca.

That’s the whole story…I did it my way!

I hate goodbyes so a plus tarde!!!

Ma uit tamp in ecranul calculatorului si asta se intampla de cand am reinceput corvoada in biroul meu cel de toate zilele. Imi aduc aminte cat m-am bucurat ca o zevzeaca atunci cand am primit lap-ul de serviciu, acum un an, boy I was glad.

Si acum nimic, gol, secat, nimic nu imi mai trezeste amintiri, s-a terminat.

Maurul a invatat cat a putut, Maurul poate pleca spre alte zari, spre alta agentie.

Si ghici ce-a facut Maurul??!!?     Ei bine, surpriza, Maurul a plecat la alta agentie:))

Pe 21 ianuarie Anno Domini, voi bea prima cafea intr-un loc frumos, intr-un loc in care incepusem sa-mi doresc sa fiu, in alt loc decat cel de unde inca mai tastez acum.

Odiseea mea ) incepe ca si cum timpul s-ar putea intoarce indarat in clepsidra sparta. Si las in urma…urme…atat va ramane dar poate e bine si atat.

Cand a inceput totul acum 1 an jumate eu urcam scarile palatului din Cotroceni iar colegii mei le coborau. Acum le vom urca impreuna dar fiecare in alte locuri. Never apart, never divided, never alone.

Nu imi plac patetismele, lacrimile false puse cu penseta din recuzita inainte de ultima reprezentatie, ipocriziile frumos poleite in vorbe de la revedere iubitii mei colegi.

Am cateva maini de strans si cateva sticle de vin de baut for old time sake, dar eu plec cu tot ce am strans in mine si n-am de gand sa las sa se piarda nimic din ce mi-e drag.

Asa ca adio, dar raman cu voi si daca zarile-s deschise si nu ne trebuie vize n-avem nevoie decat de vise.

In industria care vinde vise invartim constant roata olarului, modelam si ne lasam usor usor deformati. Caci in advertising suntem si acolo ne intoarcem vrand-nevrand, usor si pe rand:))

Until we meet again…happyness will still be waiting on the bottom of a bottle of wine.

I must admitt I’m getting tired of sitting on my cloud

E destul de greu si de solicitant sa fi fericita non-stop de aproape 2 luni, day and night, night by night:)) Nu vreau sa spun ca ma oboseste fericirea, as fi ipocrita si cred ca as starni mania zeilor. Dar plutind mereu pe norisorul meu incep sa capat senzatia de vertij, vad lucrurile mai mici sau nu le mai vad deloc. Ceea ce nu e chiar cel mai rau lucru cu putinta.

Una peste alta mai am fix 3 zile pana intru in concediu si fix o saptamana pana sa zbor de pe norisorul meu direct intr-o insula inverzita-insorita din Elada. Numar zilele, numar noptile si inghit in sec la gandul unui mojito blurat de racoarea valurilor. Ok, ma multumesc si cu un ouzo:)))

Vreau sa va doresc ce-mi doresc eu mie si sa vi se-ntample voua:)))

I’m leaving and I have second thoughts about coming back!

Am privit primavara in ochi…

…printre multe cutii de bere, gratare si chiote razboinice de voinici ametiti de-atata lupta cu capacele indaratnice:)))

Nu mi-a venit sa cred pur si simplu cat de frumos e cerul cand il privesti printre ramurile unui tei inverzit, cum am plecat acasa imbibata de parfumul liliacului ce iti sare in cale din toate curtile, e o frenezie, un delir de culori si senzatii, m-am imbatat cu primavara (si cu putin ajutor alcoolic ce-i drept).

Duminica am trecut putin si pe malul Dunarii, imi lipsea batrana doamna si m-am bucurat de revedere:))) Frumoasa dar cam subtiratica, i s-au mai imputinat bratele cu care mangaia malurile noastre si ale vecinilor prieteni cultivatori de castraveciori si gogosari:))) Stralucea in soare ca solzii unui sarpe lenes si bland, pana la proba contrarie, evident:))

De 1 mai am toate sansele sa revad nisipurile de aur si sa le cinstesc cu vinut, cu gratarel si cu un fotbal pe cinste la umbra codrului. Caci iubitul etern al Dunarii la Corabia este codrul, padurea care-si intinde degetele picioarelor la limita apei, atat de aproape si totusi despartiti:).

Mai am un loc liber in masina, voluntari?

Simt miros de balta si de apa calda:)))

 Later edit: Revin cu poze in curand, o imagine face cat o mie de cuvinte, mai ales daca nu mai poti sa vorbesti:)))

Cand agentia se muta…

E un bun prilej de petrecere!!! Sau, ma rog, daca se sesizeaza cine trebuie, hmmm, sefaaaa!!!

Ieri am ingenunchiat spasita in fata unui dulap prafuit, dupa ce mangaiasem, cu o carpa imbibata in cif si pronto, biroul proaspat mutat la noul sediu. Am frecat la dulapul ala ca la o lampa fermecata din care asteptam sa apara sticlute colorate cu multe grade si parfumuri de fericire. In naivitatea mea, gandesc sa transformam dulapul, curatat cu pretul lacului meu de unghii, in depozitul magic al fericirii de a sta peste program la locul de munca.

Am stat cu posteriorul in sus vreo jumatate de ora, impulsionata de bombeurile iubitei mele colege care-mi facea verificarea petelor ramase nesterse pe dulap, dupa care am inceput sa ma plimb prin casa. O cladire veche, pe strada Argentina, fostul sediu al Sodoma Hearst:)), transformata in depozit de publicitari. Mansarda m-a cucerit instant, dar nu e pe terenul meu de joaca, in schimb am obtinut un birou la geam, ma bate soarele in cap, pe umeri, in ochi reflectat din ecranul jucariei mele de bord.

Vreau sa-mi cumpar floricele, sa le pun pe pervazul din spatele meu, sa le mangai, sa le ud dimineata cu cana si seara cu…carafa:))). Vreau sa uit ca vom ramane mai putini de saptamana viitoare (pleaca un coleg foarte drag mie si lasa un gol pe care nu stiu cu ce sa-l umplu si nici nu vreau sa incerc macar), vreau sa nu ma mai consum pentru brief-uri, pitch-uri, cost estimate-uri si status meeting-uri.

Imi doresc doar sa respir primavara prin toti porii termopanului de la fereastra, sa citesc pe-o banca in gradina botanica si sa nu-mi fac griji decat pentru alegerea terasei unde sa ma preling seara devreme.

Ca sa inchei intr-o nota optimista, sambata vazut Paris je t’aime, cel mai tare spot publicitar pentru Paris, excelent realizat, umor bine dozat, dragoste la orice semafor si actori/regizori first class.

Am cumparat o carte draguta, Frederic Beigbeder – 199 000 lei, am revazut Rauri de purpura pentru ca inima mea urla ca nebuna Vincent Cassel, mon amour, am gatit chestii bune, am savurat un vin de nisipuri (de pe maul Dunarii) si aseara am vazut jumatate din Babel.

Dar azi e luni si comediantii trebuie sa intre in stal, un saltimbanc, un salt mortal si…