Ca si cand ieri n-a existat…

… ca si cum maine nu va mai veni.

A devenit mantra pe care o repet de 10 ori dimineata inainte de a deschide ochii.

Traieste, uita, traieste, nu-ti aminti, vorbeste-i memoriei ca unui copil mort, cu duiosie, incet, si ireversibil pierdut.

Nu vreau sa imi aduc aminte de The eternal sunshine of a spotless mind si sa imi propun acelasi memory erase pentru ca in the end ar fi acelasi chin: sa traiesti cu amintirile sau sa mergi prin viata gol ca o castana seaca, hell both ways.

Insa nici nu pot sa trec la urmatorul nivel: forgive&forget, pentru ca ceva acolo, in mecanismul afectiv, s-a stricat. I’ve lost faith…Si cand iti pierzi credinta cum poti sa mai mergi la biserica?

Orice moment frumos ma duce inevitabil cu gandul la raul deja comis, la inselatorie, prefacatorie si simulari fortate de dragul contextului favorabil sau al imprejurarilor casual, random, cum s-o nimeri.

Naiba sa ma ia cu paranoia si cu jumatatea mea de inima ciuntita si incapabila.

Ca si cand ieri ar mai trebuie sa conteze, ca si cand maine ar putea sa nu vina, ca si cum n-as putea trai fara sa-mi mai pese, fara sa mai doara, fara sa pot ingropa cadavrul propriului trecut.

Ca si cand ar trebui sa zgarii tastatura cu unghiile de la mana stanga…

In the mood for love…and hate…and forgetting

Cateodata simt ca nu mai simt nimic, dincolo de patimi, nervi, oboseala, ah, blestemata oboseala pe care nimeni nu mi-o intelege… De parca timpul ar ucide dragostea, ar sterge memoriile, clipele trecute, prezente, viitoare.

Dar ce dragoste mare e aceea care se lasa calcata in picioare si stearsa de timp? Inseamna ca n-a fost dragoste sau n-a fost mare:) It’s one way or the other!

Sunt mult mai previzibila acum, se pare, dar cum as putea sa nu fiu daca gesturile mele frumoase, invatate sau innascute, sunt intr-un numar atat de limitat? Daca tandretea cu care incerc sa surclasez toate rautatile zilelor ramane singura in oglinda, fara reflexie, mata, sparta si diforma in solitudinea ei.

Mi-am adus aminte de cum e sa te simti, all of a sudden, in the mood for love 

Si dupa acest scurt moment, aproape publicitar:), am revenit la oboseala, ura, uitare…

Gata cu masturbarea intelectuala, we got work to do…or not!

Daca nu mai pot nu inseamna ca nu mai vreau

Am avut niste zile si niste saptamani demente lately, parca a innebunit toata lumea, toti vor repede, vor acum sau mai bine, vor ieri:)). Opriti lumea vreau sa coborrr. Colegi in concediu si treburi de rezolvat in toate directiile. Ploua cu task-uri si job-uri noi si vin si curg si nu se mai opresc niciodata, ca bolovanul lui Sisif care nici macar nu se mai oboseste sa urce, stagneaza la baza.

Nu mai am timp sa ma dezmetecesc, umblu nauca, fac treaba din instinct, instinct de conservare, de supravietuire sau asa, pur si simplu, ca asa mi se pare mie bine la momentul respectiv. Ma simt ca un cobai care se invarte bezmetec pe rotita, in cusca lui cu gratii transparente, asta asa, ca sa-i dea iluzia libertatii in captivitate.

Nu mai scriu, am uitat cum se face, citesc din ce in ce mai rar, uit unde imi pun cartile, mananc robotizat, dar n-am uitat sa gatesc (ultima isprava culinara sunt niste frigarui, mi-au iesit ca-n visele lui Gargantua:))) 

Despre inima…bate, inca bate, fara drept de apel si fara scapare.

Miercuri seara ma asteapta o masina, 3 prieteni si un drum spre Vama, cea fara de pereche.. Plec, incerc sa le rezolv pe toate si daca nu reusesc o sa le las vraiste si tot plec. Asta ca sa nu uit in ultima instanta si cum e sa traiesc.

Nu stiu daca toate astea au vreo finalitate dar ma rog pentru vreme buna, bere rece si nisip curat.

Si daca nu mai scriu nu inseamna ca nu mai vreau, iar daca nu mai rad nu inseamna ca nu ma amuz si daca nu mai pot nu inseamna ca nu mai vreau.

O sa stiti cand m-am saturat pentru ca atunci o sa va scriu din Havana, primul sezlong pe dreapta, cel cu 2 sclavi nubieni la capatai, langa paharul aburit de mojito:)))

The other me

Eu in oglinda, oglinda deformata, intoarsa spre mine si spre trecut.

Am decis ca pe alternative-ul de yahoo 360 sa postez mai mult poze si dureri ascunse:))), atat de ascunse incat le impartasesc cu toata lumea.

In blogroll-ul din dreapta paginii gasiti un link catre “the other me”, mi-e asa de greut sa ma mai linkuiesc:)))

Come in and find out!

De ce sunt dependenta?

Am fost atinsa cu bagheta de Andrei asa ca ma simt indatorata sa imi fac publice dependentele:)))

- mi-e greu sa recunosc dar sunt dependenta de prieteni, de oameni in general, deci sunt un animal social

- sunt addicted to coffee, am ajuns la 5 expresso pe zi si nu ma opresc aici. imi place aroma cafelei, efectul ei miraculos dupa o noapte grea si somn ioc, imi place sa asociez cafeaua cu ideea de taclale, baclavale, tihna si…odihna.

- pepsi (long live the client:)))

- vama veche, astept cele 30 de grade promise pentru sfarsitul lui aprilie sa pot inaugura nisipul anul asta.

- catelul meu, Noro, pe care il iubesc neconditionat, nelimitat si tot e putin in comparatie cu cat ma iubeste el:))

- inhetata cu stafide facute de bunica

- gin tonic si lime, ador senzatia de relaxare pe care mi-o induce licoarea rece, acidulata si tare dintr-un pahar de gin tonic, e medicamentul meu preferat:)))

- muzica, nu pot sa suport linistea, ma apasa pe creier, imi pocnesc urechile daca nu aud muzica, in birou, pe drum spre si dinspre casa and so on…

- carti, doza minima saptamanala e de 2 bucati citite intre metrouri, in parc, in pat si mi-e ciuda ca n-am timp sa citesc mai mult.

 Ma opresc aici, va las sa intuiti adevaratele dependente:))))

Si vreau sa-i fac sa marturiseasca pe Alex, Ovidiu, Criz si Vlad. Confess and you shall find redemption:)))

Realitatea este doar o inventie a oamenilor lipsiti de imaginatie

Asta e concluzia la care am ajuns sambata noaptea, la concertul lui Armin van Burren de la Polivalenta. Pentru ca a fost o realitate pe care nu cred ca as dori s-o retraiesc, nici s-o revad. Am avut confirmarea ca perioada trance din viata mea e long gone si overdue, am plecat asurzita, total nesatisfacuta de sonorizare, de publicul tinta al acestui gen de manifestari, de frigul cumplit de afara pe care l-am luat in piept inainte si dupa ultra-mediatizatul concert.

Cand am intrat in Polivalenta am vazut o cearta intre gagici pentru…ultima doza de…fericire? O tipa cu o impresionanta creasta multicolora plangea scuturata de spasme, de frig si de overdose. Tipa ca vrea gheata, ca ea vrea sa mestece cuburi de gheata, iar prietena ei o lovea frenetic, o palmuia reprosandu-i ca a luat prea mult, ca a bagat tot…fara sa se gandeasca si la ea: Vezi daca bagi in tine ca vaca, ai halit tot si acuma n-ai decat sa crapi, daca n-ai avut atata minte sa imparti cu mine, tovarasa ta. Na, acuma n-ai decat sa tremuri pana te albastresti si mori dreacu o data, hai ca pierd toata seara cu tine in parcare si ratez tot show-ul. 

Am ajuns acasa tarziu inspre dimineata, era cald si persista parfumul ginului botezat cu lamaie pe care l-am savurat inainte de marea buluceala de la Armin. Si ca sa-mi fie somnul lin si toti ingerii aproape am mai umplut o data paharul, just for the sake of old Beeff…

Nu mi-a prea placut, dar nici nu pot sa consider ca a fost o noapte pierduta ca ma supar pe mine si nu pot trai tot intr-o cearta. Vreau doar sa cred ca ce am vazut sambata noapte, in pestera aia mare plina cu lilieci si alte animale parasite de stapanii lor, este visul urat al unui copil care a uitat sa se trezeasca duminica dimineata dupa o sambata nebuna cu prietenii.

Daca asta e tot ce va puteti imagina o sa brifuiesc departamentul de creatie pentru New World/New Order concept si poate va implementam o alta perceptie, copiilor handicapati sentimental. Go back to your mummys!

5 lucruri pe care nu le stiti despre mine

Am primit o pasa bine centrata de la Vlad si prin urmare trebuie sa ma conformez si sa ma dezvalui. Nu am ucis vrabii, am asistat la executii de broaste batute cu pietre care aduceau ploaia si…

1. In clasa a 4-a am castigat, cu echipa de fotbal a clasei, campionatul intre scolile generale. Am fost in rolul portarului si eram asa un baietoi incat nimeni nu si-a dat seama ca pirpiriul dar agilul portar cu pantaloni scurti si genunghii zdreliti era de fapt o portarita. Poate si parul foarte scurt, frezura la care mama tinea mult pentru regenerarea parului, m-a ajutat.

2. In clasa a 3-a am sarutat prima oara un baiat, colegul meu de banca, Tafian. De obicei ma conducea acasa pentru ca stateam oarecum destul de aproape. Era o zi caniculara, de inceput de vara si de sfarsit de an scolar. Am venit acasa, el mi-a cerut apa, eu n-am putut refuza un om insetat si, aproape ca in scena din Great Expectations, l-am sarutat sau m-am lasat sarutata, aproape ca nu mai stiu si, pana la un punct nici nu mai conteaza. S-a intamplat asa demult incat nu pot decat sa ma bucur ca s-a intamplat.

3. Cand aveam vreo 13 ani, am plecat cu scoala in tabara de vara de la Corbeni/Vidraru. Pe drum ne sfatuisem ce farsa sa punem la cale si aveam mai multe planuri.  Fetele din anii mai mari au decis ca cea mai tare faza ar fi sa ma strige Cristian (pe aceleasi considerente pentru care castigasem si cupa la fotbal, treceam destul de bine drept un baietandru mai efeminat) si sa gaseasca ele o victima straina prin tabara pe care sa o faca sa se indragosteasca nebuneste de mine. Si la sfarsit sa ne amuzam copios pe seama amorezei. Si s-a intamplat, au aruncat nada, au gasit bleaga si prada care se numea Manuela si era din Botosani. Iar in penultima seara de stat in tabara m-a luat asa la o plimbare sub clar de luna si s-a aruncat peste mine in fanul proaspat cosit. Fata in fata cu reactiunea si cu mana ei care  aluneca bezmeteca spre pantalonasii mei feciorelnici, am rupt-o la fuga si a doua seara am participat, de data asta in fusta, la Miss Tabara.

Am luat locul 2, victimei nu i-a venit sa creada si prietenele mele erau pe jos de ras. Mie mi-a parut rau…ca am luat doar locul 2. Cred ca tot din cauza parului prea scurt.

4. Am cazut de pe cal cand aveam 15 ani, dar asta nu m-a speriat si calaresc in continuare. Sau viceversa:)

5. Am sarutat o fata, intr-o clipa de maxima betie. A fost frumos din moment ce imi amintesc inca. Eram in liceu, aveam 17 ani si multa Grasa de Cotnari in sange la momentul respectiv. M-a surprins ca a incercat si m-a uimit cat de usor am acceptat. Ca si cand as fi mancat doar fructe goale pana atunci si ea mi-ar fi propus sa incerc si niste frisca.

That’s it, next on tag is … Ovidiu, nu ca nu ne-ar fi povestit deja aproape tot ce a facut so far. Dar ma tem ca mai exista si lucruri pe care nu le stim si pe alea vreau sa le scoatem la iveala:)))

Lehamitea de dupa, sindromul post si munca innobilatoare

Da, m-am intors de doua zile dar ieri nu m-am simtit in stare sa-mi verific mailul daramite sa ma invrednicesc sa scriu ceva si pe blog, dragutul de el, l-am lasat singurel atata amar de vreme.

Nu stiu cum ma simt, dar am asa o dulce moleseala care imi inmoaie oasele si o data cu ele si vointa. Stau, ma mai uit pe geam, ma uit in tavan, mananc si plang, inghit.

Au fost niste sarbatori de neuitat, dar mi-e greu sa mai insir aici, insira-te margarite, toate peripetiile noastre devenite snoave. Pentru detalii pe larg, la foc automat, consultati va rog blogul lui Vlad, mi-e si lene sa-l mai link-uiesc, il gasiti in blogroll.

Acum ca am revenit imi fac o fisa psihologica in care notez zilnic noi si noi anomalii, usoare depresii si tulburari/fluctuatii comportamentale. Trec asa de la ras nebun la stari de melancolie, nu-mi mai iau vitaminele si cred, si aici ma bizui pe voi sa-mi spuneti, cred ca vreau o schimbare. Nu de sex, nu de locuinta, nu de prieteni, de Viata.

Cred ca o sa-mi iau in curand un concediu de vreo 2 saptamani si o sa imi revizuiesc directia de vaslit. Pentru ca ma tem ca iar mi-am pozitionat gresit barca, exact impotriva curentului. Si nu ma pot bizui pe flux si reflux intr-un paraias pe care il pot sorbi intr-un pahar cu apa. Mai bine inot pe uscat.

Poate am mancat prea mult, am baut prea mult, am facut prea multa miscare pe munte sau n-am facut destula. Numai Dumnezeu stie daca ce-am facut e bun sau rau. Eu stiu doar ca e bun facut.

Ca m-am intors e cert, dar nu mai stiu daca cine ma locuieste momentan sunt eu sau doar un chirias obosit, actor de mana a doua, care se straduieste din rasputeri sa-mi traiasca viata.

Dar, cum munca il innobileaza pe om si mai e si bratara de aur pe deasupra, o sa-mi bag capul sub jug si o sa ma inrolez la plug. Pentru ca asa ii sta bine proletarului: protestatar dar mereu la datorie, prezent la apelul de la ora 9 in fata calculatorului, cu ochii zgaiti de somn dar cu self asteam-ul la cote maxime.

Shut me down, I’ve lost my faith in work.