Ma ridic cu greu din patul in care m-am tolanit ca o pasha, cu carticica in brate si un castron mare cu caise parguite, numai bune de sfasiat cu dintii pana la sangele lor dulce vegetal. Ma ridic in capul oaselor si astept.
De cateva zile sunt aproape catatonica, nu mai am nimic pe dinauntru si stau asa, ca o coaja de nuca dupa ce-a fost golita de continut, stau si te astept.
Mirosul pierdut al noptilor cand urcam pana la stele imi sparge memoria in coltisoare marunte de pietre colorate, ma bantuie si imi rascoleste trupul cu brutalitatea amantilor tineri si nepasatori.
O dragoste prea mare ma poate ucide, o dragoste mai mica n-as suporta, o alta iubire nu-mi pot macar imagina, intr-o alta viata…
Ma innebuneste gandul ca de-acum voi sta agatata de trecut, rememorand, hranindu-ma din vremurile bune care nu se mai intorc niciodata. Oricum e mai bine decat nimic. Intre a nu te avea deloc si a te imparti in felul asta aleg sa ma bucur ca un caine de pripas de bucatele din tine, astazi o dimineata impreuna, peste cateva zile poate o nesperata noapte, cinestiecand o zi intreaga si tot asa pana la sfarsitul lumii asa cum o cunoastem.
Astept, pot sa stau asa cu privirea in zare pana cand mi s-ar decolora ochii de soare, pot sa te caut pana la capatul iubirii si daca nu te-as gasi niciodata nu m-as satura sa o iau de la inceput.
Astept, in mine mor lumi si apun sori si se nasc copii din flori, dar eu te astept pentru ca nu mai pot altfel. Imi potrivesc ceasul dupa al tau, respiratia dupa a ta si inima dupa bataile tale si te rog doar sa nu te grabesti. Eu sunt in continuare in turnul de veghe, cu ochii larg inchisi spre trecut, cu inima in palme, batand ca un canar autist intr-o colivie imaginara.
Nu te gandi ca te astept, considera ca am incremenit asa, in pozitia cainilor de vanatoare cand simt vanatul aproape. Si daca alergi opreste-te, te rog, n-as vrea sa te impiedici si sa-ti julesti genunchii pe drumul spre mine, lungul drum al zilei catre noapte, catre soapte.
…for this love!
