All the sadness in the world

Asa simt uneori, out of the blue, cum ma cuprinde volens-nolens, toata tristetea si apasarea lumii intregi.

Merg pe strada si ma dor piciorusele schioape ale cateilor vagabonzi, mainile tremurande cu un chistoc de tigare infipte intre degetele murdare trimise la cersit, bolile batranilor care se intorc cu plasa goala de la farmacie si cu un nod in gat de la obida inghitita silit, in fiecare zi chinuita a vietii lor de nobody’s parent.

Mai mult ca oricand le vad fara sa ma fortez sa ma uit, le simt fara sa ma traga nimeni de poala rochiei, ma afecteaza mai mult decat un simplu tremur si o strangere de inima. Si mai mult ca oricand as vrea sa pot face ceva, cat de mic, dar sa incep de undeva, sa pun si eu prisosul meu in slujba binelui.

All the sadness in the world… and nothing to do about it?

Sunt o gramada de oameni cu suflet de aur care au gasit puterea sa faca, la inceput putin. Insa le-a facut Dumnezeu darul minunat de a intalni alti oameni cu inima buna si putinul lor s-a inmultit ca painile si pestii Mantuitorului.

Primul exemplu care-mi vine in minte este GIA

Insa sunt sigura ca sunt mai multi. Si imi doresc sa fie mai multi.

Caci daca n-ar exista astfel de oameni, cuvinte ca daruire, voluntar, caritate, iubire de oameni si grija fata de animalutze n-ar mai fi fost inventate si folosite, iar lumea asta, asa cum bine-o stim, ar fi fost un loc cu mult mai trist si mai urat decat ne-am putea-o imagina vreodata.

Concluzia mea; sadness ends when you start reacting, when you start careing, when you start…

Ca si cand ieri n-a existat…

… ca si cum maine nu va mai veni.

A devenit mantra pe care o repet de 10 ori dimineata inainte de a deschide ochii.

Traieste, uita, traieste, nu-ti aminti, vorbeste-i memoriei ca unui copil mort, cu duiosie, incet, si ireversibil pierdut.

Nu vreau sa imi aduc aminte de The eternal sunshine of a spotless mind si sa imi propun acelasi memory erase pentru ca in the end ar fi acelasi chin: sa traiesti cu amintirile sau sa mergi prin viata gol ca o castana seaca, hell both ways.

Insa nici nu pot sa trec la urmatorul nivel: forgive&forget, pentru ca ceva acolo, in mecanismul afectiv, s-a stricat. I’ve lost faith…Si cand iti pierzi credinta cum poti sa mai mergi la biserica?

Orice moment frumos ma duce inevitabil cu gandul la raul deja comis, la inselatorie, prefacatorie si simulari fortate de dragul contextului favorabil sau al imprejurarilor casual, random, cum s-o nimeri.

Naiba sa ma ia cu paranoia si cu jumatatea mea de inima ciuntita si incapabila.

Ca si cand ieri ar mai trebuie sa conteze, ca si cand maine ar putea sa nu vina, ca si cum n-as putea trai fara sa-mi mai pese, fara sa mai doara, fara sa pot ingropa cadavrul propriului trecut.

Ca si cand ar trebui sa zgarii tastatura cu unghiile de la mana stanga…

Scurta poveste a unui om sfarsit

Cine nu crede ca se poate muri din dragoste, ori a trait degeaba, ori  e gol pe dinauntru. Ori e deja mort din alta cauza, ce logica stupida.

Am murit azi din iubire, din prea multa iubire de aproape si din prea putin return of investment, if you know what I mean.

Nu va scriu din rai, iad sau purgatoriu, sunt tot aici in everyday hell called life, insa ma simt ca si cum as fi plecat dintre cei vii, fara puls, golita de tot sangele si eviscerata complet.

E ingrozitor sa nu poti dormi o noapte intreaga gandindu-te unde ai gresit daca n-ai gresit, de ce ti se intampla asta cand tu traiai cu iluzia fericirii supreme, cu gandul ca iubesti si esti iubit inapoi…

Si atunci totul se darama brusc, cu zgomot de lemn putred, tavanul ma apasa pe piept, sangele imi biciuieste tamplele, lumea mea asa cum o stiam pana azi dispare.

Ca m-a inselat nu e poate cea mai mare tragedie, dar ca nu ma mai iubeste…ei intr-adevar, certitudinea ca nu ma mai iubeste poate constitui un bun motiv de sinucidere din dragoste.

Toti copacii au inflorit, e o orgie de culori si de petale inlantuite parca intr-un unic orgasm al primaverii. Si mie mi s-a uscat sufletul ca o creanga retezata si lasata in tarana, biet ciot invalid.

E ironic cum toata lumea se pregateste de Inviere si eu simt nevoia sa-mi sap mormantul, cat mai adanc si cat mai repede.

Cand a inceput totul mi-am spus ca o dragoste prea mare poate sa ucida, dar n-as fi putut trai cu mai putin de-atat. Asa a inceput totul, ca intr-un vis. Ce pacat ca finalitatea oricarui vis e inevitabila trezire.  As prefera sa nu mai fiu nevoita sa deschid ochii niciodata. Si sa nu uit nimic, niciodata.

Asta sa fie blestemul meu, sa traiesc dar sa fiu dead inside si sa nu pot sa uit, sa imi aduc aminte fiecare bucatica din tine, din noi, din…This love

May I rest in peace, in the beloved memory of you!

Mi-e dor de mare ca de o iubita

Si atat de mult imi doresc sa simt miros de alge in par. Si mi-e atat de mult dor de nisipul ud sub patura.

Un ultim pahar si vajaitul sacadat in timpan, mereu la fel, de fiecare data diferit.

Mi-e dor de mare ca de o iubita tomnatica, pe care o revad cand si cand, cu o lunga si dureroasa pauza carnala survenita peste iarna. Insa de cum da coltul ierbii patima revine, sorbul ei ma inghite fara sa tina cont de distanta, de vreme sau de timp. Caci viata m-a invatat ca e timp pentru toate si marea a trait ceva la viata ei:)

Asociez iubitei asteia intotdeauna atatea senzatii, un noian de mirosuri si gusturi amarui-sarate si cred ca e singura dragoste pe care nu sunt geloasa s-o impart. Nu ma deranjeaza ca iubesc o curva, sper doar sa fie singura, sa ma opresc aici cu pasiunile de moralitate indoielnica.

I’m in the mood for love and I’m counting the hours…

Melancolie de primavara

Intotdeauna primavara ma gaseste inevitabil indragostita si debuteaza iremediabil cu o melancolie din care simt ca nu voi mai reusi sa ma deslusesc, ca o pacla dulceaga ce-mi impaienjeneste vederea si gandurile si inima.

It feels so good though:)

Cand imi simt inima batand nebuneste, cand aproape nu mai respir si e ca si cum Sisif s-ar fi transformat in alpinist utilitar cu tot cu bolovanul lui in spate.

A trecut ceva timp de cand m-am simtit in love for the first time, ultima oara m-am trezit iubind singura, lipsea obiectul adoratiei. Insa cand treci prin tine ca printr-o arhiva de mail gasesti intotdeauna scrisori pe care n-ai mai apucat sa le trimiti, ganduri pe care n-ai avut cui sa le impartasesti si oameni pe care n-ai mai indraznit sa-i iubesti.

I’m having dreams on fire

Si e doar inceputul primaverii:)

Mi-au taiat copacii…

Dimineata, la ora 7 jumatate dimineata, buimaca de somn, m-am trezit intr-un zgomot ingrozitor de motor de taiat lemne, de drujba. Cand ma uit pe geam injurand de zor idiotul care isi taie lemnele la ora aia, il vad pe unu’ urcat in copacul din fata geamului meu, taiand de zor la crengi si ramuri.

Imi spun in gand ca sunt cei de la primarie care se ocupa de “cosmetizarea” pomilor si de taierea crengilor uscate cand observ ca unul dintre cei 3 copaci care imi imbracau balconul, si imi umbreau vara geamurile si linistea sufletului meu, era deja facut bucati, taiat, maruntit, la pamant.

Am simtit ca vad rosu inaintea ochilor si am iesit in pijama pe balcon. Luati la bani marunti, muncitorii de la Parcuri si Gradini Pulice, s-au oprit, spunandu-i sefului ca nu-i mai las sa taie pomii.

Insa, stupoare, din fata blocului, imi face semne “linistitoare” nenoricita de vecina de la parter, o fricsa si o ciudata. Si, nici una nici doua, ma trezesc cu ea la usa.

Al doilea val de nebunie m-a cuprins cand, printre schimonoselile ei, am aflat elucidarea taierilor abuzive.

S-a ocupat ea de tot, acum 2 saptamani a cerut autorizatie de taiere a celor 3 copaci si s-a zbatut s-o obtina pe motiv ca sunt crescuti prea aproape de bloc, pericliteaza structura de rezistenta si, cel mai important, ii fac umbra si mizierie in balcon…

“Dar, stati linistita, voi planta eu alti pomi, sigur.” in spatiile lasate in asfalt de muncitorii lui Vanghelie dupa marea asfaltare electorala.

Cu tensiunea spargandu-mi urechile, nu am mai putut sa-i spun decat ca sper sa doarma linistita si multumita de ce-a facut si ca as da-o in judecata dar ar fi zadarnic, copacii mei dragi sunt acum rumegus.

Aveau cel putin 10 ani de cand strajuiau bloculetul unde locuiesc si ma bucuram in sinea mea ca in Cotroceni inca mai gasesti verdeata si pomi si aer curat.

Ma obisnuisem sa privesc cerul dimineata printre ramurile lor si vita-de-vie care mi s-a incolacit de balcon le imbratisase ramurile, punandu-le struguri pe coama.

Acum se va usca si vita si se va usca si sufletul locului.

Sper ca si mana idioatei care s-a ocupat de acest marsav asasinat.

Si spuneti-mi voi acum, sa-i sparg mai intai geamurile sau sa-i sparg direct fata?

Bat-o Dumnezeu s-o bata de om fara minte si fara inima!

Din trecute vieti de doamne si domnite

Patetica, Eroica, Neterminata. Punct

Atunci cand te iubeam eram un om frumos, eram stralucitoare, usoara, aproape imponderabila. Asteptam noaptea ca pe cea mai luminoasa zi pentru ca stiam ca sfarsesc in bratele tale. Atunci cand te iubeam alergam fara sa obosesc, ma hraneam cu roua de pe firele de iarba care-ti incolteau dimineata pe la tample. Nu-mi trebuia decat coltul gurii tale ca sa ma satur de paine si as fi secat toate fantanile de-as fi stiut ca vreodata o sa le umplu cu lacrimi. 

Atunci cand te iubeam saream din metrou in metrou, alergam pe scarile rulante si tresaream sa-mi sparg pieptul cand mi se parea ca te vad printre chipurile multimii. Blestemam intarzierile si toate ceasurile petrecute departe de tine si uitam tot cand te vedeam zambind. Atunci cand te iubeam tu erai melodia mea preferata, singura si cea mai frumoasa pe care o stiam canta. Stiam sa te fredonez dinainte de a invata sa vorbesc si erai perfect in armonia ta. 

Atunci cand te iubeam eram un om mai bun, zambeam copiilor pe strada si cumparam flori de la batranele de la gura de metrou ca sa ti le pun seara la picioare ofranda zeului pagan. Acum le cumpar si mi se ofilesc in palma. Atunci cand te iubeam ma inveleam cu tine ca intr-o apa curgatoare, iti purtam sarutul ca pe o pecete pe frunte, pe gura, pe umeri si ma ardea ca taciunii din gura sobei. 

Cand te iubeam nu visam, dormeam noaptea pe pieptul tau, sorbindu-ti rasuflarea. Nu visam pentru ca nu mai avea rost, nu aveam ce sa-mi mai doresc in vis. Aveam mai mult decat mi-as fi putut dori pentru o vesnicie si tot ce puteam sa cer era o viata langa tine, dar m-as fi multumit si cu o moarte usoara. Sa mor si sa ma ingroape in tine. Atunci cand te iubeam imi priveam copiii nenascuti in irisii tai, vedeam fetita noastra impletind codite papusilor si baietelul cioplind barcute din lemn cu briceagul. Cand iubesc, femeile se vad mame, cu sau fara rochie de mireasa, isi privesc pruncii in ochii barbatului iubit.Cand te iubeam nebunia era justificata, era totul in numele tau. Nu aveam nevoie de ceasornic ca sa pot spune cu exactitate ora, eu stiam doar cat a trecut de cand eram departe de tine si mi-era greu dar suficient. 

Cand ne-am despartit, asa cum se intampla intotdeauna intr-o mare iubire solitara si neimpartasita sau prea rapid consumata din interior, am crezut ca voi orbi, refuzam sa vad pana si lumina soarelui altfel decat printr-o panza de lacrimi. N-am crezut ca ochii mei vor mai stii sa deosebeasca intre un mar si un fluture decat prin transplant integral, ochi noi de la eroi martiri decedati din prea multa iubire fata de aproapele. Cand ne-am despartit mi-ai spintecat cutia toracica, mi-ai scos inima inca pulsand si ai aruncat-o la caini pentru ca oricum imi mancasei sufletul. 

Cand ne-am despartit a fost ultima oara cand am iubit pe cineva si de atunci traiesc la infinit aceeasi zi, ziua in care n-am mai putut suporta sa te mai vad. Si te-am gonit si mi-era sila pana si de numele tau, mai sila mi-era de mine si de rusinea de a trai cu amintirea ca te-am putut iubi. Cand ne-am despartit am murit. Si moarta sunt si acum chiar daca respir, ma plimb, mananc si beau si sangerez ca toti oamenii. Astept doar clipa in care ma vor declara si fizic moarta, ca sa ma pot odihni in pace in tarana stramosilor mei. 

Singurul lucru pe care am omis sa-l spun e ca, atunci cand te iubeam tu ma foloseai ca moneda de schimb pentru nevoile tale. Te stergeai pe maini cu mine. Te stergeai la gura dupa ce te indestulai si adormeai linistit cu mine la capatai veghindu-ti respiratia de om sanatos cu somnul fara de vise. Aveai tot ce-ti puteai dori pentru ca eu te iubeam si tu nu aveai nimic impotriva. N-am iubit niciodata cu mai multa ura decat atunci cand te iubeam pe tine, cu furie, cu scrasnit din dinti, cu patima pe care doar ucigasii in serie o simt in bratul care sugruma victima. Iar daca asta a fost dragoste atunci voi lua serios in calcul lobotomia pentru un viitor amoros senin, seren, perfect, inexistent. 

Cand eu te iubeam tu erai in alta parte, vesnic absent, monosilabic, apatic, ma rog, intr-un cuvant indragostit de ideea ca eu te iubeam si tie n-avea cum sa-ti dauneze. Atata tot, mai mult nu stiu sa mai fi fost. N-am dansat decat o vara si tu nici macar nu citisei cartea.

Concluzia mea are gust de fiere si de beregata retezata cu un briceag ruginit : atunci cand eu iubeam viata era mereu in alta parte si tu plecai intotdeauna, brat la brat, impreuna cu ea, cu resturile sparte din viata mea.

August 2006, text recuperat de pe fostul meu calculator acum aflat la fiare vechi, acolo unde trebuia sa ajunga si post-ul acesta.

L-am salvat si m-am salvat.

Pe cine ai tine de mana?

Sunt momente in care mananci un bob de strugure, poate, si-ti aluneca prin fata ochilor puncte si contrapuncte, zambete pe care nu le mai poti identifica decat prin albume foto, chipuri si nume, zile ca spuma berilor baute pe caldaramul scorojit al Sibiului, regrete si lucruri pe care le-ai fi facut dar te-a oprit mereu altceva.

Daca ai putea rasturna clepsidra, unde te-ar purta vantul, spre ce port, spre ce far, spre ce pahar? Daca ai putea merge inapoi, nu doar inainte, ai rosti oare toate cuvintele care-ti bantuiau cerul gurii de atata timp, ai avea curajul sa-i spui totul, sa-i spui arsita din piept si dogoarea din piept?

Pe cine ai tine de mana, pe cine ai vrut dar n-ai indraznit, pe cine visezi dar refuzi sa vezi?

As vrea sa mai am 12 ani si sa mai merg la film in cinematograful decrepit din gura parcului. As vrea sa vad iar baietandrul slabut, azurul ochilor lui, claia de par dezordonat care scotea frizerii din rabdari si profesoarele din sarite.

As vrea sa-l tin de mana, sa-i spun ramai, n-a fost vina ta si nu mai rupe trandafirii din curtea bisericii ca ma cearta tata si s-a terminat cu joaca.

Ascult Gianna Nannini

Quero te ver feliz.